Cărţile Fundaţiei Anastasia

Prezentare şi achiziţii

  • Musafirii noştri

    • 59,814 Vizite
  • Localizarea librăriei „Părintele Galeriu”

Archive for the ‘Biblioteca Anastasia’ Category

SORIN DUMITRESCU – Biserici (album)

Posted by cartianastasia pe 15/11/2012

Experierea bizantinităţii, nu doar ca obiect de studiu, ci şi ca temă existenţială a programului unei creaţii în act, şi aceasta timp de peste două decenii, a produs o serie de axiome ireductibile ale căror sentinţe pun altfel accentele asupra artei şi stilului bizantin, şi anume:

– Nu există şi nu s-a făcut icoană înainte de Cinzecime;

– Stilul şi arta bizantină sunt eminamente bisericeşti, ele aparţin exclusiv Bisericii şi culturii ecleziale;

– Icoana este arta Bisericii Una, Nedespărţită, cea de dinainte de Marea Schismă din 1054;

– Stilul bizantin nu este creaţia creştinismului răsăritean, ci a creştinismului Bisericii Una, cea de dinainte de ruptura icoanei din Duecento;

– După ruptura din Duecento, creştinismul oriental a devenit până la un punct moştenitorul şi păstrătorul ales al tradiţiei bizantine;

– Stilul bizantin produs de unitatea Bisericii primului mileniu creştin nu poate fi numit nici ortodox, nici catolic, el nu se identifică până la capăt nici cu ortodoxia, şi cu atât mai puţin cu catolicismul. Precum Biserica Nedespărţită, el este unul, sfânt, sobornicesc şi apostolic. În ce priveşte ortodoxia şi catolicitatea , ele sunt subsumate aceleiaşi definiţii sinodale. Cel puţin aceasta este cateheza tăcută a icoanei;

– Nici arta bizantină, nici stilul care-i poartă numele nu pot fi cercetate obiectiv ori validate axiologic decât din interiorul Bisericii, nu pot fi dobândite decât în Biserică, având vocaţie exclusiv ecleziologică;

– Expresia bizantină şi amploarea unităţilor sale stilistice ar putea fi din nou efectiv re-produse în act doar prin resuscitarea unităţii ecleziale care le-a produs sau a uneia noi, neapărat înrudită duhovniceşte cu cea iniţială;

– Ca imagine mondială, icoana pliază alfa şi omega, începutul şi sfârşitul acestei lumi; de acea nu cunoaşte evoluţie, cel puţin în termenii evoluţionismului actual. Icoana cunoaşte doar trepte de descoperire a tainei propriului limbaj. Vestirea, aşezarea şi interiorizarea ecleziologică nu au legătură cu evoluţia, sunt doar etape ale intituţionalizării duhovniceşti a icoanei;

– După ruptura din Duecento care, după Marea Schismă a unităţii ecleziale, sistează şi unitatea imaginii bisericeşti de stil bizantin, nu se mai poate vorbi despre icoană decât în termenii unei imagini permanent pândite şi agresate fie de stereotipul fad şi incult teologic, fie de pietismul edulcorat al tabloului religios;

– Doar icoana posedă limbajul împăcării şi a noii unităţi a Bisericii. Ea are providenţiala misiune de a înapoia creştinismului pacea teologică şi creativitatea în Duhul Sfânt. De aceea războiul nevăzut se duce astăzi pe terenul icoanei. Apărarea autenticităţii duhovniceşti, a ortodoxiei conţinuturilor iconologice şi a limbajului ei iconografic o descoperă din zi în zi mai mult decât adevărata piatră de poticnire. Experiată frust, conceptual şi discursiv, dogmatica teologică a unităţii bisericeşti produce automat reacţii adverse şi amână la nesfârşit sorocul împăcării. Însă aceeaşi dogmatică, transfigurată de puterea tainică a metalimbajului expresiei iconice, creează în mod miraculos receptivitate şi poate face să răsară sămânţa adevăratei unităţi bisericeşti. Iată de ce oricare cercetare probă, dar nu mai puţin inspirată, a Tradiţiei descoperă icoana ca instrument predilect al împăcării ecleziale.

– Doar o nouă unitate „în Duh şi Adevăr” va putea produce zugravi de icoane şi de biserici de talia celor bizantini, precum şi anvergura inegalabilă a stilului acelei arte bisericeşti pe care o produce numai unitatea Bisericii.

Prin urmare, oricare ar fi aspectul noii unităţi ecleziale, adevărul ei, netrucat de politicianisme, va putea fi lesne probat în clipa în care stilemele corespunzătoare vor face evidentă înrudirea stilistică şi duhovnicească cu cele ale precedentei unităţi. La nivel stilistic, precedenta unitate va fi cea care va mărturisi autenticitatea noii unităţi. Pentru a putea face respectiva evaluare capitală, pentru a ne putea feri de irezistibila amăgire a falsei unităţi, trebuie cunoscute bine caracteristicile de fond ale stilemelor bizantine şi modalităţile stilistice aflate la originea acestei ingeniozităţi fără egal. Ceea ce înseamnă construirea ruinei stilistice, a ruinei edificiului de obişnuinţe, condiţionări şi sinergii. La această ruină vor trebui să ia aminte artizanii noii unităţi ecleziale.

Sorin Dumitrescu

Epuizat

Anunțuri

Posted in Biblioteca Anastasia | Leave a Comment »

ALBUM DE ARTĂ BISERICEASCĂ – Frăsinei, biserica paraclis a cimitirului. Arhitectura, iconografie, jur-împrejur

Posted by cartianastasia pe 26/01/2011

Sfânta Mănăstire Frăsinei şi pământurile sale împădurite ocupă înălţimile obcinelor vâlcene aflate în raza comunei Muereasca. Prestigiosul aşezământ a fost construit pe unul dintre colnicele muntoase ale ţinutului , la mijlocul secolului al XIX-lea, de însuşi Sfântul Calinic Cernicanul, în acea vreme înalt arhiereu al Râmnicului. Două sute de metri mai jos, pelerinul creştin poate zări astăzi paraclisul cimitirului unde odihnesc foştii vieţuitori ai sfintei mănăstiri. Altădată, biserica-paraclis a cimitirului fusese biserica aşezării monahale iniţiale – Schitul Frăsinei – ridicată în 1710 de doi monahi iubitori de singurătate. Potrivit inscripţiei de pe zidul pictat, în anul 1764 bisericuţa a fost acoperită cu fresce de zugravul Teofan şi ucenicul său Enache. N-ar fi exclus, ca amândoi să fi fost la rându-le monahi sau fraţi pe undeva. Monahi sau nu, cert este că în pustia de atunci a ţinuturilor vâlcene acest meşter, despre care nimeni nu ştie mai mult, împreună cu ucenicul său, la fel de obscur, au fost părtaşii unei capodopere absolute.

Pentru a cântări precis valoarea frescelor, trebuie pornit de la faptul, deloc neglijabil, că reprezintă o versiune iconografică destinată suprafeţei strâmte a unui smerit lăcaş de zid, fără turle, tăvănit, măsurând cam jumătate din spaţiul interior al Stavropoleosului bucureştean şi nicidecum acoperirii pereţilor impunători ai vreunui dom. O biserică cu un vazduh de har bine legat, intens iconică – chiar înainte de a fi  primit iconografia frescelor – de talie mică, mai curând miniaturală, dar nuclear concentrată. Prin urmare un exemplar clasic al modului în care obişnuiesc, dintotdeauna, românii să-şi facă zidirile. Asupra acestei obişnuinţe formative, Călinescu avea să facă, mai demult, ireductibila constatare că „tipic românilor este de a construi pitic, pitit şi priceput, la munte”. În mod justificat te întrebi , oare excepţionala lucrare zugrăvită, pe care încearcă să o prezinte acest album, a fost dinadins vrută capodoperă, de meşterul Teofan şi ajutorul său Enache sau, pur şi simplu, reprezintă un accident, le-a ieşit fără voie? Iată o înterbare bună. Sau: cum de au reuşit monahii schitului să aducă în singurătatea unor plaiuri atât de îndepărtate de vuietul lumii un meşter zugrav atât de înzestrat şi, mai ales, în ce mod i-au putut stârni acestuia şi ucenicului său divina pricepere şi cuminţenie a adevăratei capodopere? Sunt întrebările normale pe care nu poate să nu şi le pună oricine izbuteşte să vadă aievea bisericuţa şi, mai cu seamă, al cărui văz instruit ştie să recunoască dintr-o ochire calitatea insignă a frescelor. Fiindcă neverosimila lor frumuseţe nu trebuie şi nu poate fi în niciun chip despărţită de misterioasa evlavie a zidirii şi de pitorescul vădit „tămâiet” al jur-împrejurului. Este şi motivul pentru care, capodoperă la propriu trebuie considerată în primul rând potrivirea lor globală, mirabila confluenţă iconologică a micuţei biserici pictate, cu aspectul cosmosului înconjurător, dumnezeiasca ei inserţie în peisaj.

Sorin Dumitrescu

Preţ 65 lei (la comandă prin poştă)

Posted in Biblioteca Anastasia | Leave a Comment »

CHRISTOS YANNARAS – Libertatea moralei

Posted by cartianastasia pe 25/01/2011

Prin chiar obârşia ei, această carte este rodul unui dialog. Nu, nu de genul „dialogurilor ecumenice” din zilele noastre, în cadrul cărora se confruntă şi se dezbat teze teoretice ale diferitelor „confesiuni” creştine. Aici dialogul este o chestiune personală, o dialectică a tuturor aspectelor vieţii personale: pe de o parte, Ortodoxia eclezială (teologia şi spiritualitatea Bisericii nedespărţite şi reminescenţele ei în Tradiţia răsăriteană) formează rădăcinile mele vitale, legătura-mi de viaţă cu evlavia şi riturile religioase ale poporului care m-a plămădit. Pe de altă parte, teologia Apusului cu consecinţele ei concrete, sociale, culturale şi politice, este preponderent modul meu de viaţă actual, oriunde m-aş afla, fie în Grecia, fie în Europa, fie pe alte meleaguri. Din moment ce sunt membru al societăţii contemporane de consum (indiferent de orientarea acesteia), diferenţa teologică dintre Ortodoxie şi Occident nu este o problemă teoretică, nici un motiv de a-i contesta pe romano-catolici şi pe protestanţi. Ea este o cercetare chinuitoare a greşelilor teologice care au dus la impasul concret al civilizaţiei noastre tehnologice, sau al societăţii noastre de consum: civilizaţie şi societate ce sunt de-acum comune Apusului şi Răsăritului. Dar ea mai este şi căutarea răspunsurilor vitale care ar putea feri Ortodoxia eclezială de acest greu impas.

De aceea cititorul trebuie să ştie de la bun început că atunci când, în paginile următoare, fac critica teologiei occidentale, aceasta nu înseamnă că opun un adevăr peste care m-am înstăpânit, unei greşeli ce s-ar găsi în afară şi în faţa mea. Eu însumi, grec ortodox contemporan, sunt deopotrivă adevăr şi greşeală: reprezint această paradoxală dăinuire istorică a Ortodoxiei într-o lume furios occidentalizată. Iar atitudinea mea critică faţă de Occident (faţă de occidentalul care sunt) nu face decât să pună în lumină convingerea mea că adevărul şi viaţa Bisericii nedespărţite a primelor opt veacuri pot fi, chiar şi azi, dospeală salvatoare în aluatul inert al lumii.

Christos Yannaras

Preţ 25 lei (la comandă prin poştă)

 

Posted in Biblioteca Anastasia | Leave a Comment »

MIHAIL NEAMŢU – Bufniţa din dărâmături

Posted by cartianastasia pe 25/01/2011

Fără exerciţiul iertării şi al improvizaţiei n-am putea dialoga. Oral sau în scris, comunicăm fragmentar, fără prea mult răgaz, cu acuta conştiinţă a imperfecţiunii. Viaţa însăşi pare să fie o imensă paranteză. La începutul şi la sfârşitul conversaţiilor pe care le propune cartea de faţă, autorul are acest sentiment durabil al nedesăvârşirii. Ar putea fi o scuză faptul că toate textele reproduse aici sunt, în sens literal, nişte elucubraţii? Rezultat al unor insomnii netratate, născute din dialogul cu prietenii studenţiei, aceste schiţe nu depăşesc limitele unor contingenţe epistolare.

„Bufniţa din dărâmături” (Ps. 101,7) îşi propune redescoperirea tonului profetic în ambientul urban al teologiei. Pe acest drum, provocarea unor prejudecăţi bizantine şi reflexe pietiste este inevitabilă. Printr-un spontan efect retoric, multe din eseurile de faţă n-au scăpat de „capcanele” generalizării. Totuşi, n-am vrea ca hiperbola să spună mai mult decât poate susţine o simplă figură de stil. În prea multe cercuri de „savanţi”, care nu mai pricep adevărul ca orizont, ci ca exactitate, Biblia însăşi a ajuns să fie deconstruită pe temeiul neverosimilităţii sale empirice. Când sunt prost citite, textele lui Ieremia şi Amos nu par decât o aglomeraţie de exagerări. Pesemne, ideologii corectitudinii politice vor vedea în tirada lansată de Iisus împotriva fariseilor doar un abuz de serviciu în interpretare. La urma urmei, au existat printre farisei şi caractere excepţionale: Nicodim, bunăoară (Ioan 3,1). Părinţii Bisericii însă – dintre care nu puţini mânuitori ai adjectivului – ne cer să vedem în Evanghelie documentul care proclamă de sus valoarea infinită a excepţiei, în contra gândirii masificate. Prin urmare, atunci când riscă să spună prea mult, această carte nu vrea decât să confirme înţelepciunea tradiţiei, care vede în teologie un comentariu la experienţa personală a libertăţii.

Eseurile de faţă se doresc a fi punţi între lumi care, de regulă, se ignoră. Oferim cititorului un mănunchi de însemnări care pledează diletant şi eclectic în favoarea dialogului critic dintre discipline şi specializări. Fără această confruntare nu cred că putem vorbi despre modernitate, şi cu atât mai puţin despre Evanghelie.

Mihail Neamţu

Preţ 28 lei (la comandă prin poştă)

Posted in Biblioteca Anastasia | Leave a Comment »

HELENE GUISAN-DEMETRIADES – A treia prezenţă

Posted by cartianastasia pe 25/01/2011

În Împărăţie, după regulile unei algebre dumnezeieşti, semnele se inversează. Minusul devine plus. Cel mai mic se arată a fi cel mai mare. A fi înseamnă mult mai mult decât a face, Eva devine Maria, iar crucea, învierea. Împărăţia înseamnă libertatea fără stavile în inima omului prin forţa iertării, înseamnă evadarea în afara determinismului patimilor omeneşti, începutul unei istorii cu totul noi. Împărăţia înseamnă lumea unităţii, a transparenţei, a armoniei inimilor. Vor cădea îngrădirile ridicate de egoism. Se vor prăbuşi zidurile înălţate de neînţelegere şi interpretări greşite. „Simt ceea ce simţi şi tu, mă doare piciorul tău bolnav. Aud fiecare gând al tău în liniştea vorbelor, fără să am nevoie de cuvinte. Nimic nu ne mai desparte de acum înainte. Asemeni frunzelor de plop, egale sub adierea vântului văratic, vibrăm împreună într-un da nesfârşit. E bine.”

Lumea trebuie construită şi reconstruită în fiecare zi, într-o tensiune fără sfârşit, după chipul şi asemănarea Împărăţiei, adică după chipul şi asemănarea unei lumi aidoma cu voinţei lui Dumnezeu. Ea ne e dată mereu alta. Chiar astăzi pot să ne vină gândurile ce vor duce la renşterea ei. Există un potenţial nemaivăzut în ceea ce încă nu este , în ceea ce nu a fost niciodată şi poate, într-o zi, purtat de această asemănare, se întruchipează şi ia formă.

Helene Guisan-Demetriades

Preţ 10 lei (la comandă prin poştă)

Posted in Biblioteca Anastasia | Leave a Comment »

EMMANUEL GODO (coordonator) – Convertirea religioasă

Posted by cartianastasia pe 25/01/2011

Marele merit al acestei lucrări colective este acela de a considera convertirea religioasă, înainte de toate, ca un fenomen religios şi nu aşa cum este văzută cel mai adesea ca fenomen politic, economic, social ori neurologic. Cu alte cuvinte, convertirea şi întreg contextul în care ea se produce pot fi considerate mai degrabă ca un semn divin şi nu ca o formă de tulburare mentală.  Cele mai multe studii se referă la convertirea scriitorilor şi se concentrează, deci, asupra textelor literare care sunt supuse unor exegeze atente şi riguroase. Se produce astfel, progresiv, apropierea de fenomenul convertirii, pe care nu-l atingi decât pentru a te rătăci cu totul în meandrele sale, într-atât sunt de variate tipurile umane şi taina căilor divine. În toate cazurile, convertirea apare ca o lucrare trudnică, niciodată sfârşită, în ciuda tunetelor de pe drumul Damascului. Este lecţia cea mai clară pe care ne-o dau atât poeţii şi scriitorii moderni, cât şi înaintaşii lor din evul mediu sau de la începuturile creştinismului.

Necesitatea acestei îndelungi lupte spirituale se explică simplu, prin faptul esenţial că, în general, convertirea (ca, de altfel, întraga viaţă creştină) stă sub semnul tensiunii între Deja şi Nu încă: mântuirea este deja primită şi cu toate acestea, mai este încă ceva de cucerit; suntem deja înviaţi şi, cu toate acestea, trebuie să devenim mai vii pe zi ce trece. De aici sentimentul de comedie pe care îl resimt adesea sfinţii sau convertiţii  în primele momente de fervoare: ei joacă cât pot de bine (şi cel mai des joacă prost) rolul de creştini; dar adevăratul personaj este Hristos care sălăşluieşte în noi, şi care este adevărul faptelor noastre. La urma urmelor, trebuie să tragem concluzia că este imposibil să stabilim o adevărată psihologie a convertirii din moment ce, dintre cele două acte care intervin în această operaţie, cel mai important, cel al lui Dumnezeu, se sustrage cunoştinţei. Putem elabora o întragă fenomenologie a păcatului şi a convertirii: „Restul e mister necunoscut mulţimii”, cum spunea Musset…

Emmanuel Godo

Preţ 25 lei (la comandă prin poştă)

Posted in Biblioteca Anastasia | 1 Comment »

SFÂNTUL GRIGORE DE NYSSA – Viaţa Sfintei Macrina

Posted by cartianastasia pe 24/01/2011

Viaţa Sfintei Macrina nu este doar o biografie, ci şi o hagiografie, prima hagiografie feminină din istoria creştinismului. Autorul, Grigore de Nyssa, fratele protagonistei, îşi rememorează etapele vieţii Macrinei pentru a propune un model contemporan de sfinţenie. Prin urmare, datele unei existenţe concrete sunt selectate, asamblate şi reorientate printr-o grilă specială, care este grila hagiografică. Hagiograful nu minte, nu distorsionează realitatea cu scop pur propagandistic, ci calchiează această realitate după o schemă ideală, interioară. Singurul „păcat” al hagiografului este admiraţia absolută pe care o nutreşte faţă de eroul/eroina  său/sa. Când admiri sau iubeşti, “obiectul” admiraţiei sau al iubirii se transfigurează de la sine; din fericire, între admirator şi admirat se interpun adesea regulile profane ale retoricii, care controlează cât de cât configuraţia textului. Acestea fiind zise, cititorii de astăzi a Vieţii Macrinei, ca şi cei de ieri, vor rămâne în minte nu cu o serie de informaţii istorice sau de anecdote, ci cu senzaţia apropierii de un ghid spiritual. (…)

Biografiile feminine impun mai ales figuri emblematice: fecioara (Macrina, Sinclitia) şi văduva (Olimpiada, Melania). Femeia casnică, mama, creştina normală sunt ignorate sau lăsate în umbră (Albina, mama Melaniei). Pentru a accede la statutul de model trebuie să o rupi cu structurile sociale tradiţionale, să transgresezi codul în vigoare, să spargi regulile establishment-ului. Toate femeile model sunt, într-o anumită măsură, revoltate, provocatoare, excepţii. Totuşi, alegerea lor de viaţă este legitimă, căci fecioria perpetuă şi asceza sunt prezente în viaţa însăşi a Modelului prin excelenţă: Iisus. A-L urma pe Hristos până la capăt înseamnă a abjura valorile lumii, a renunţa la privilegiile sociale, a depăşi condiţia de femeie. Într-adevăr, tema depăşirii feminităţii – înţeleasă ca slăbiciune demnă de dispreţ, fragilitate, inconstanţă, lipsă de fermitate şi de rezistenţă etc. – revine constant. Formula paradoxală de mulier virilis (gyne andreia) este un oximoron  care trimite nu numai la portretul final din Proverbe, dar şi la modelul androginului, a cărui perfecţiune, deşi cu neputinţă de atins, nu aparţine acestei lumi. Sfântul Grigore îi scrie destinatarului epistolei despre sora sa: “O femeie a fost prilejul povestirii noastre. Să-i zic oare femeie…? Căci nu ştiu de se cuvine s-o numesc după fire pe cea ajunsă mai presus de fire ”. “Femeia-bărbat” este o femeie care îşi ajunge sieşi, nemaiavând nevoie de existenţa bărbaţilor, descurcându-se singură în toate împrejurările vieţii sale.

Cristian Bădiliţă

Preţ 18 lei (la comandă prin poştă)

Posted in Biblioteca Anastasia | Leave a Comment »

PĂRINTELE JUVENALIE – Experienţa Rugăciunii lui Iisus în spiritualitatea românească

Posted by cartianastasia pe 24/01/2011

Spiritualitatea românească este în mod prodund şi specific isihastă. Rugăciunea inimii şi sistemul doctrinar aferent au marcat-o profund, generând energii creatoare de prototipuri culturale şi duhovniceşti în stare să afirme, prin originalitate, atât cultura,  cât şi spiritualitatea românească, o cultură şi o spiritualitate deschise înnoirii şi în mod realist ancorate în mediul şi contextul european. De exemplu, în comparaţie cu umanismul european, cultura română a elaborat un model umanist isihast, perfect adaptat civilizaţiei isihaste a neamului său.

Chiar şi în sărăcia condiţionărilor istorico-politice, credincioşii români au găsit căile potrivite pentru a exprima bogăţia experienţei lor de credinţă. Uneori s-au exprimat în delicateţea poetică a baladei Mioriţa şi a Legendei Mânăstirii Argeşului, alteori în intimitatea schiturilor şi a bisericilor de lemn, uneori în pictura exterioară a bisericilor lor, alteori în pictarea icoanelor pe sticlă, totdeauna raportându-se la integritatea şi integralitatea Ortodoxiei ecumenice. Dincolo de expresiile mai mult sau mai puţin folcloristice, geniul Ortodoxiei româneşti s-a exprimat adesea prin faimoase personalităţi teologice, de la episcopul Teotim de la Tomis la Sfântul Nicodim de la Tismana şi Sfântul Paisie Velicicovski, de la „călugării sciţi” şi sfântul Ioan Casian la părintele Dumitru Stăniloae. Poporul român a dat creştinătăţii universale nu doar cronologia erei creştine (datorată lui Dionisie Exigul – cel Smerit) şi experienţa cenobitică a monahismului vasilian (datorată Sfântului Ioan Casian), ci mai ales un exemplu şi un model de „trăire în Hristos” într-o „metamorfoză unificantă”, interiorizată, spirituală şi prolifică. Este această experienţă în special – dar nu exclusiv monastică, a isihiei, centrată pe atât de simpla, dar profunda rugăciune a lui Iisus: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine (păcătosul)”.

Părintele Juvenalie

Părintele Arsenie Boca, de la care am învăţat-o eu (rugăciunea lui Iisus n.n.), o numea „rugăciunea cu care se mântuiesc călugării”. Părintele Arsenie, însă, m-a învăţat această rugăciune în vremea când eram mirean, cu unsprezece ani înainte de a fi călugăr. De aici, încheierea ca „rugăciunea cu care se mântuiesc călugării” nu este o rugăciune rezervată exclusiv călugărilor, chiar dacă călugării sunt datori cu această rugăciune şi chiar dacă ei trebuie să se mântuiacă cu această lucrare. La slujba de tundere în monahism i se spune candidatului că „eşti dator în toată vremea a avea în minte, în inimă, în cuget şi în gura ta, numele Domnului şi a zice:Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul. ”

Părintele Teofil Pârâian    

Preţ 15 lei (la comandă prin poştă)

Posted in Biblioteca Anastasia | Leave a Comment »

AXINTE FRUNZĂ – Un modern la Athos

Posted by cartianastasia pe 24/01/2011

Prietenii ieşeni a lui Axinte Frunză trebuie să fi fost surprinşi în vara anului 1909 aflând că profesorul a plecat în călătorie la Sfântul Munte. O călătorie sui generis, din motive deosebite de acelea care atrag către Athos marele număr de vizitatori obişnuiţi. Aşadar, nu pelerinaj la icoane şi lăcaşuri vestite, nu studierea monumentelor de arhitectură şi artă bizantină sau a vechilor manuscrise şi documente din biblioteci, nu căutarea unui loc prielnic pentru o eventuală retragere definitivă din lume în cel mai însemnat centru monastic al Ortodoxiei sau pentru aflarea unui povăţuitor duhovnicesc providenţial… Profesorul Frunză a avut ca obiective aşezăminte româneşti din Sfântul Munte – schituri, chilii, peşteri şi colibe sihăstreşti. Pentru el , în Athos, „acasă” însemna Provata, iar monahii pe care-i căuta erau „ai noştrii”, românii, moldovenii, mai precis basarabenii. Iar dintre aceştia, pustnicii, cei „liberi de toate cătuşele pământeşti”, care vieţuiesc „prin păduri, prin văgăuni şi coclauri”. Către cercetarea lor îşi îmbie cititorii (la sfârşitul capitolului al II-lea), pentru că pustnicii au fost ţinta principală a călătoriei lui.

Frunză a părăsit, fără îndoială, Muntele Athos cu învăţătura Părintelui Pantelimon (Să te ţii, nu şagă!…Să te ţii, că aici nu-i gioacă!”), dar şi cu convingerea că nu o va putea împlini. Poate de aceea era nerăbdător să plece, cum apare din ultimele pagini ale cărţii lui. Dar mai târziu îşi va fi adus aminte de cuvintele Părintelui de la Kiraşa: „N-are aici ghiavolul nicio baftă, dacă eşti om. Îi destul, cum l-ai zărit că şi-a arătat corniţele de colo de după stâncă, să-i trânteşti un <Doamne Iisuse> că fuge spurcăciunea de mănâncă pământul. – Fuge? – Da’ să fii om. Om! apăsă pustnicul. Că dacă ai face ca unii, apoi el, necuratul, te încurcă rău. Şi dacă te-a încurcat numai o leacă, pace! Al lui eşti! – Cred că unii or fi înnebunind chiar, şi din pricina lui! – D-apoi! …Dar cine crezi că înnebuneşte? Înnebuneşte, domnule, numai cine dă în mândrie. Care umblă după măriri. Aista înnebuneşte ”. Asemenea pagini arată sentimentul lui Axinte Frunză că însemnările lui nu erau numai literatură şi conferă adevărata valoare a acestei cărţi.

Virgil Cândea

Epuizat

Posted in Biblioteca Anastasia | Leave a Comment »

SORIN DUMITRESCU – Anticritice. Artiştii Catacombei

Posted by cartianastasia pe 24/01/2011

Textele reunite în acest volum sunt „exerciţii de admirare” a câtorva pictori şi sculptori, a căror excelenţă artistică – generozitate, originalitate şi anvergură – m-a convins că nu poate fi cântărită de căutătura plebee şi irascibilă a ochiului critic. Desigur, nu i-am epuizat pe toţi, dar nici mulţi n-ar mai fi; cei puţini, care mi-au scăpat, mi-au scăpat absolut întâmplător şi numai datorită unor circumstanţe indiferente care, de-a lungul a zece ani de „galerist”, nu mi-au dat prilejul să îndrept şi înspre aceştia gingaşul dispozitiv axiologic al comentariului anticritic.

Textul anticritic nu este, cum s-ar putea repezi unii să creadă, o adulaţie castrată de observaţii critice, care-şi propune idolatru, şi nu mai puţin fariseic, să treacă cu vederea, la grămadă, toate scăderile operei sau persoanei unui artist, ci e o specie atipică a discursului erotic care, în mod paradoxal, îşi construieşte pledoaria ca îndrăgostiţii, adică pornind tocmai prin a admira defectele, socotind că fără ele vraja operei sau a persoanei comentate ar diminua periculos. Iată de ce, privirea anticritică manifestă o vocaţie aparte de a repera defectele, cu mult mai precis şi mai acut decât spiritul critic, fiindcă pe ele, pe scăderi, pe impotenţa lor mizeră va trebui să înalţe miraculosul şi neumanul eşafodaj al admiraţiei. Admirând prin defecte ca printr-o sită negativă, privirea anticritică cerne fir cu fir impurităţile facultăţii de a admira, gresându-i în mod ideal spontaneitatea şi entuziasmul, astfel ca lauda să-şi câştige înapoi fecioria, adică să devină imaculată, netă şi strălucitoare, neîntinată de inflexiunea encomiastică. Dacă îşi doreşte ceva cu ardoare, îşi doreşte, cu teamă şi cu cutremur, ochiul lui Hristos. Nu pentru a câştiga notorietatea sublimului iertător de erori artistice, care să-l proclame drept apostol al clemenţei critice, ci pentru a fi cu adevărat drept sau, mai exact, pentru a i se dărui puterea de a slăvi măsurat geniul uimitor al artistului.

Sorin Dumitrescu

Preţ 25 lei (la comandă prin poştă)

 

Posted in Biblioteca Anastasia | Leave a Comment »