Cărţile Fundaţiei Anastasia

Prezentare şi achiziţii

  • Musafirii noştri

    • 59,188 Vizite
  • Localizarea librăriei „Părintele Galeriu”

Archive for the ‘Apariţii recente’ Category

Nichita Stănescu, Aurelian Titu Dumitrescu – Antimetafizica

Posted by cartianastasia pe 01/04/2014

tnCărui gen de scriere îi aparţine forma acestei „arătări literare” ? Are aspectul multidisciplinar al unei insolite exegeze poetice interactive, mai exact al unei ample divagaţii parabolice, ilustrată abundent cu poemele originale ale autorilor, care izbuteşte să adune într-un tot unitar specii spectacular depărtate – dialoguri, reflecţii, eseuri, testimonii, ziceri, epistole, maxime, definiţii, divagaţii, anecdote, sfaturi, memorii şi multă, multă poezie excelentă. Important este că toate la un loc alcătuiesc o „cozerie” intensă şi cuceritoare, cu nedisimulat scop formativ, catehetic. Unul din autori, cel în vârstă, o numeşte criptic „demers dialectic implicat în estetic” !, iar cel tânăr, nici el mai prejos, ţine să-o numească „pe cont propriu roman pe viu”, în nici un caz laborator de poezie in vitro ! Şi are dreptate, fiindcă, la figurat şi din unghi riscat, „Antimetafizica” poate fi socotită mai curând un veritabil roman poliţist sui generis, un „policier” al căutării pe viu a cărării pierdute de poezie… N-am de gând să continui să dublez textul de faţă, să-i dezvălui în amănunt procedurile sau să-i comentez concluziile. Vreau să asmut cititorul să-l parcurgă cu înfrigurare şi cu folos mare. Fiindcă un foarte mare poet, aflat la un pas de moarte şi deja „simţindu-i în spate neantul”, a ales un poet tânăr ca să se dea cu totul în mâinile acestuia, cu tot „cu casă şi cu oraş”, cu tot cu gândire şi memorie, fără să facă pic de rabat de la profesiune, taine şi tehnici… Peste toate acestea, tare şi neobişnuit rămâne faptul că straniul colocviu se poartă pe buza gropii ! Ca şi cum s-ar dialoga dinaintea oglinzii periculoase şi reci a morţii proxime. Cu moartea-n faţă. Se discută când încordat, când destins, când teoretic, când aplicat; ultimativ şi mărturisitor se iau cu asalt adevăruri şi valori consacrate – totul urgent, sub presiunea predării / primirii unui modus esendi propriu Predaniei poetului şi poeziei originare.
Poetul tânăr, Titu, Aurelian Titu Dumitrescu, nu e nici reporter, nici biograf, nici coleg al lui Nichita Stănescu ; în schimb, îi este însoţitor ales în lucrare şi, tot aşa, preferat camarad de drum şi de „divagaţie” ! , chiar dacă pe alocuri Nichita schimbă tonul şi i se adresează patern. Oricât de „poetică” însoţirea, atribuţiile par să fi fost de la început riguros distribuite : cel care răspunde, Maiştiutorul, este Nichita, iar cel care întreabă,Titu, este Ştiutorul – cum i-ar numi Mihai Şora. Insist atât în definirea calităţii însoţirii celor doi poeţi, deoarece frumuseţea şi interesul imediat pe care-l suscită cartea se datorează în mare parte formei şi mişcării mesajelor înspre cititor, modului în care primesc sau nu liberă trecere de la acesta sau reprezintă impas. Alteori, cititorul constată cu destulă surprindere că, intermitent, mesajele „vorbesc” în paralel, deconcertant, având ca tactică eschiva „cehoviană”, cum o defineşte însuşi Nichita, după formula : „ – Ce frumos şi bogat ninge, Marfa Petrovna ! / – Nataşa Alexandrovna, făraşul şi mătura sunt de negăsit ”. În economia discursului, eschivele răspunsurilor sunt veritabile „lunguri de linie”, cele mai multe paşnic-devastatoare !, perfect înrudite modelului amintit : Ştiutorul : „- Eu cred că semeni cu Nikolai Stavroghin / Maiştiutorul : – Eu cred că semăn cu Nichita Stănescu. Ne potrivim numai la iniţiale, dar atât/ Ştiutorul : – Ţi s-a părut vreodată lumea mică ?/ Maiştiutorul: – Stai puţin şi nu mai scrie, bate cineva la uşă. Iar a venit ofiţeraşul ăsta de Cârlova să-mi curteze sora. Vrea s-o invite la bal. Cred că i-a scris în secret şi o poezie. S-o las cu el, ce părere ai ? Să-i deschid uşa ? ”. Iniţiatorul acestor strategii discursive este vizibil Maiştiutorul. La ce-I foloseşte mesajul voit absurd sau voit întârziat al acestor părelnice vorbiri în dodii ? În mod evident, scopul pare a fi de a ascunde o vreme motivul real al însoţirii, cel care a generat de fapt „Antimetafizica” : constatarea şi punerea în dezbatere a unei prezumtive alienări genetice a poeziei, a abaterii poeziei de la calea sa. Perfect la curent cu substanţa ireversibil contaminată a „ideii scrise”, a poeziei dependente de ideologiile estetice, Nichita speră ca „dialogurile antimetafizice” cu tânărul său conviv să poată reorienta interesul pentru poemul originar, recalibrat potrivit standardelor inefabile ale Tradiţiei poeziei adevărate. Documentul pe care ni-l transmit cei doi poeţi e fără precedent. Nu pe sine se transmit, ci coordonatele arhetipale ale Tradiţiei, modul de a-i recunoaşte semnalele şi principalele caracteristici care particularizează la origine universalitatea poetului şi a poeziei, aşa cum le percep ei şi cum încearcă să le recupereze dialogurile şi zicerile lor. Un text cu pronunţat elan descoperitor, formulat peste tot academic, dat de Nichita cu limbă de moarte !
Desfăşurătorul acestui periplu întru poezie seamănă perfect cu schema unui drum, mărginit pe o parte cu materie discursivă direcţionată doctrinar, iar pe cealaltă parte-mărginit abundent cu materie poetică propriu zisă. Peripeţiile însoţirii celor doi poeţi trec şi se petrec între aceste două margini – între discurs şi poezie – care incontinent îşi dau mâna în text şi construiesc treptat cheia de boltă a împreună – lucrării lor. Care e rostul prezenţei masive şi nepărtinitoare a poeziei celor doi poeţi ? Simplu spus, poezia celor doi zice practic ce se zice teoretic, atribuţie care o face de neevitat. În timp ce speciile mai mult sau mai puţin teoretice ale discursului produc involuntar „canoane poetice”, poezia se instituie ca „dreptar” al acestora, taina ei metalingvistică fiind mai fulgurantă decât taina canoanelor. Canonul şi dreptarul, corespunzătoare celor două margini, alcătuiesc laolaltă icoana drumului vorbit al cărţii.
Pe tot parcursul acestui drum, răspunsurile date pe loc de Nichita sună fără cusur, ca şi cum dinainte ar fi fost minuţios pregătite pentru a fi dictate. Formidabil e că autorul acestor ziceri neverosimil precise livrează în trombă, unele după altele, calupuri de taine şi de ingenioase tehnici poetice, uneori dificil de stocat până şi de Ştiutorul Titu, devenit ocazional glorios grămătic al adevărurilor descoperite şi puse la dispoziţie. Nichita „dictează”, Titu observă, comentează şi notează prob ! Cu fiecare snop de pagini, Predania ia fiinţă aievea, e mai aproape de ei şi ia loc, cu adevăruri cu tot, între doctrină şi poezie, între marginile aceluiaşi drum. (Sorin Dumitrescu)

Preţ 82 lei (la comandă prin poşta electronică)

Posted in Apariţii recente | Leave a Comment »

SORIN DUMITRESCU – Tablou cu orbi. Metalingvism şi marginalizare

Posted by cartianastasia pe 02/10/2013

1384114_413191572115444_1664465280_nTimp de aproape 10 ani,din anul 1969 şi până în 1978, data apariţiei volumului ,,Epica Magna”, n-a fost înregistrată decât o singură reacţie a poetului : tăcerea. Apoi fiecare nou volum apărut a avut parte de aceiaşi primire rece, fiind invariabil tratat ca un semieşec literar.Totuşi Nichita nu s-a confruntat niciodată făţiş cu opinia mioapă a vremii. Este epoca în care se consolidează principalele forme de rezistenţă împotriva totalitarismului comunist. România a produs atunci trei forme de rezistenţă : sincronismul rezistenţei prin cultură, protocronismul rezistenţei prin tradiţia ancestrală şi rezistenţa prin credinţă. În pofida faptului că aveau acelaşi clar şi înfricoşător adversar comun, toate şi-au istovit energia luptând una împotriva alteia,fiecare încercând să reziste atacurilor şi reproşurilor proferate de celelalte rezistenţe : sincronismul rezistenţei prin cultură a avut de rezistat protocronismului rezistenţei prin tradiţie şi de militat împotriva ortodoxismului rezistenţei prin credinţă ! Acesta este contextul paradoxal în care evoluează, în paralel şi total slobodă ideologic, noua implicare creativă a poetului şi neaşteptata deschidere pe care o aduce cu sine modul poetic metalingvistic. Aflate în plin război socio-cultural, nici sincronismul, nici protocronismul şi nici ortodoxismul n-au sesizat mutaţia capitală produsă artei cuvântului şi poeziei, prin debutul poeticii pnevmatice a necuvintelor . Dovada certă o constitue faptul că până la capăt, poetul a fost amplu curtat, mai ales de adulatorii defunctei sale glorii poetice ! Exact ca în poemul Tablou cu orbi… Retrospectiv, devine din ce în ce mai evident că volumele au fost boicotate atât de fobia criteriilor, specifică comentariului postmodernist al epocii, cât şi de superficialitatea sistemului de valori instalat în conştiinţa întelectualităţii liber cugetătoare. Acestor avataruri li s-a adăugat lipsa unei credinţe mature şi învăţate, care toate laolaltă i-au restrâns nedumeririle existenţiale şi, finalmente, i-au diminuat periculos perspicacitatea axiologică. Case closed ! (Sorin Dumitrescu)

Cuprinsul volumului

1. Preambul: Nichita, de la glorie la marginalizare, pe scurt

2. Criteriile axiologiei teologice a limbajului

3. „Maşinăria cu aripi” a celor 11 elegii

4. Poetica metalingvistică şi standardele ei pnevmatice

5. „Maşinăria Cu vânt” a „Nodurilor şi semnelor”

6. Linţoliul nedesfăcut

Preţ 50 lei (la comandă prin poşta electronică)

O introducere în  temă:

http://www.privesc.eu/Arhiva/16588/Conferinta-cu-tema%E2%80%94Nichita-inainte-si-dupa-marginalizare-

Posted in Apariţii recente | 2 Comments »

PĂRINTELE CONSTANTIN GALERIU– Tâlcuiri la mari praznice

Posted by cartianastasia pe 22/10/2012

Tâlcuirile pe care le oferim din nou publicului românesc spre lectură au fost încredinţate de Părintele Galeriu paginii creştine a ziarelor „România Liberă” şi „Ziua”, pe întinsul a mai bine de zece ani. Această presă catehetică la care a consimţit generos şi cordial pastoraţia Părintelui Galeriu, chiar dacă, la prima vedere, ar putea fi încadrată grăbit la genul „gazetărie creştină”, reprezintă de fapt un corpus omiletic de-a dreptul uimitor, a cărui adâncime şi putere duhovnicească nu-şi găseşte nicăieri echivalentul. Sunt tâlcuiri redactate de Părinte în goană şi sub stresul amarnic al închiderii ziarului şi ratării apariţiei, ca urmare, textul n-a avut răgazul să devină calofil, iar ideilor le-a lipsit spaţiul de a se lăţi şi de a face „deltă” din semnificaţii. Presată şi de timp, strâmtorată şi de numărul restrâns al cuadraţilor, substanţa teologică a tâlcuirilor a fost constrânsă să curgă repede şi vijelios, scânteind printre stânci ca torentul unui pârâu de munte. De aici, poate, întinderea lor fericită, optimă, măsurată parcă de îngeri, şi cadenţa urgentă şi promptă a derulării secvenţelor discursului. Concise ca şi textele evanghelice, tâlcuirile par a fi mai curând „reportaje teologice”, teologhisite hipereconomic cu sufletul la gură. Acesta, şi nu altul, este tempo-ul „desfăşurătorului” tematic şi conceptual al fiecărei tâlcuiri, contrazis, însă, neaşteptat, de tonul general al textului, care parcă ar ţine morţiş să rămână aşezat şi moderat. Acest contrast voit este dovada precisă a înrudirii de fond, duhovnicească, a tâlcuirilor cu calmul paradoxal al scrierilor Sfinţilor Părinţi. Specific, de altfel, textelor patristice este tocmai această seninătate luminoasă şi strălucitoare care răcoreşte permanent ritmul încordat şi alert al naraţiei.

În cuprinsul cărţii de faţă, rânduirea textelor Părintelui Galeriu a ţinut să asigure în primul rând distribuirea logică a temelor teologice angajate, eludând în mod deliberat data apariţiei şi cotidianul care a găzduit respectiva tâlcuire. Adoptând această strategie expozitivă, textele dedicate aceluiaşi praznic  au putut fi grupate util în serii de teologhisiri tematice, al căror cuprins să poată evidenţia cititorului explozia semantică pe care o pot produce, de la o tâlcuire la alta, deplasarea accentelor şi variabilitatea asociativă.

Preţ 30 lei (la comandă prin poşta electronică)

 

Posted in Apariţii recente | Leave a Comment »

Titluri proaspete în colecţia „Pachetul formativ”

Posted by cartianastasia pe 09/10/2012

Cu eforturi considerabile, am reuşit să publicăm/reedităm în colecţia „Pachetul formativ” următoarele titluri

SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR –  PUŢUL ( volumele I şi II)

SFÂNTUL GRIGORIE PALAMA  – OMILII (volumele I, II şi III)

PĂRINTELE  CONSTANTIN GALERIU – TÂLCUIRI LA MARI PRAZNICE

CHRISTOS YANNARAS – CONTRA RELIGIEI

MAICA ALEXANDRA – SFINŢII ÎNGERI

PAUL EVDOKIMOV – IUBIREA NEBUNĂ A LUI DUMNEZEU

Lista completă cu oferta noastră actualizată o puteţi consulta deschizând documentul din link-ul de mai jos

-titluri-autori-preturi- IANUARIE 2013

Posted in Apariţii recente | 5 Comments »

CHRISTOS YANNARAS – Contra religiei

Posted by cartianastasia pe 08/09/2011

Biserica şi religia sunt două realităţi incompatibile şi ireconciliabile, precum viaţa şi moartea, libertatea şi necesitatea, dragostea şi interesul. Nu există loc pentru un compromis, o realitate o anulează pe cealaltă. Doar Biserica vesteşte dispariţia contradicţiilor de nedepăşit, certifică în mod empiric faptul că s-a prăbuşit „zidul”. Că moartea se poate preschimba în viaţă, că necesitatea poate rodi libertate, este suficient să luptăm pentru a renunţa la interesul propriu. Catalizatorul transcenderii oricărei contradicţii este dragostea extatică, dragostea reală, care este şi modul existenţei Treimice reale – principiu cauzal al oricărui existent. Dacă omul renunţă şi la dezideratul existenţei şi vieţii pentru individualitatea lui, abandonându-se dragostei Tatălui, atunci dispare şi opoziţia dintre viaţă şi moarte, libertate şi necesitate.

Religia este interes instinctual individual, Biserica este strădanie a eliberării de interesul individual. Fără interesul individual, instinctual naturii umane, strădania eliberării de natură ar fi fost necunoscută, la fel ca şi persoana ca ipostază a libertăţii. Şi asta înseamnă că, fără nevoia instinctuală de religie, strădania bisericească de renunţare la religie ar rămâne fără obiect. Vorbim de strădanie, prin urmare şi de eşecul ei inevitabil, de ratarea strădaniei. Tocmai din acest motiv, eventualitatea, dar şi dinamica transformării în religie urmăreşte evenimentul eclezial de-a lungul întregii lui evoluţii istorice –tentaţie permanentă, dar şi mod de testare a libertăţii.

Până la seceriş, neghina se va înmulţi laolaltă cu grâul. Orice încercare de „despărţire” presupune primejdia smulgerii grâului împreună cu neghina.

Christos Yannaras

30 lei (la comandă on line)

Posted in Apariţii recente | 5 Comments »

SAMUIL ROSEI – Jurnal întârziat. Simţiri din afara sistemului (vol. I şi II)

Posted by cartianastasia pe 27/01/2011

Volumul I

Samuil Rosei s-a născut la Bazargic, în 1923 şi a murit pe data de 12 iulie 2001.

Ar fi fost să fie un avocat strălucit (avea darul oratoriei şi al elocinţei) dacă vremurile n-ar fi fost tulburi. Poate ar fi putut fi scriitor. Un om cult, cu gusturi fine şi ferme, cu o structură sufletească aleasă.

După şapte ani de închisoare comunistă şi doi de domiciliu forţat în Bărăgan, deşi el spunea că a fost fericit printre oameni aleşi, care l-au şi format intelectual şi moral, destinul lui a fost marcat de anomalia spaţiului social viciat, agresiv şi intolerant faţă de individ în comunism.(…)

Cartea aceasta este un avertisment care depăşeşte limita intimă a amintirii despre un om şi se înscrie într-o luptă de lungă durată a omului pentru om, care poate duce şi dincolo de limita morţii. „Un om degeaba”?  Nu cred că ne trăim vieţile sortiţi manipulării ci dăruirii către ceilalţi întru spirit.

Paula Ribariu

Am aflat de jurnalul lui Samuil Rosei răsfoind cuprinsul unui ingenios şi puternic manifest al Paulei Ribariu îndreptat împotriva celor care, chiar şi după 1989, menţin în continuare gândirea arestată. Autoarea – binecunoscuta artistă şi soţia autorului – a confecţionat de mână o bombă politică, sub forma unei cărţi-obiect, tip ceapă, având ca miez manuscrisul jurnalului iar ca învelitori transparente foi de calc suprapuse peste o puzderie de imagini proprii (…)

Volumul II

M-a interesat în primul rând  să ofer publicului românesc o mărturie unică de simţire a vieţii şi culturii spiritului în cadrele totalitarismului comunist. Ceea ce pentru unii a fost o uriaşă pagubă, pentru Rosei a însemnat un providenţial câştig: trecută prin foc şi complet izbăvită de ispita politicului, judecata critică asupra tainicei supravieţuiri a spiritului omenesc în condiţiile celei mai demonice recluziuni impuse a devenit năpraznic obiectivă şi a inaugurat în tipologia literaturii confesive un caz  fără precedent. Această obiectivitate damnată, care nu mai are ce pierde, reprezintă, alături de incontestabila valoare documentară, principala atracţie a jurnalului.

Sorin Dumitrescu

Preţ 115 lei (la comandă prin poştă)

Posted in Apariţii recente | Leave a Comment »

ALBUM DE ARTĂ – Gorduz. De la idee la arătare. 7 lecţii de a face artă

Posted by cartianastasia pe 27/01/2011

Gorduz a lăsat o operă unică prin rigoare şi nuanţă, iar pe ultima sută de metri a lăsat proximilor amintirea de netăgăduit a unui sfânt. Sfânt, ca mucenic acoperit al suferinţei finale. Nici arta n-a fost cu mult mai prejos: fără să ignore „susul inimii”, a reuşit să păstreze dreapta măsură a spiritualităţii laice, limitele, dar şi avantajele ei.

Şi viaţa şi opera s-au lăsat destul de puţin cunoscute. Se pare că lui Gorduz i-a plăcut să pună surdină evenimentelor, fără discriminare, iar în ceea ce-l priveşte, aproape peste tot. Fără să fi fost o fire închisă sau ascunsă, a fost ireductibil pudic şi blajin. N-a simţit niciodată teroarea notorietăţii, imboldul de a-şi exhiba public valoarea. Solicitat să expună, a răspuns întotdeauna firesc, cu o eleganţă şi cu o extrem de plăcută dispoziţie cooperantă.

Interesul nostru a fost de a arăta, de-a lungul unui album, ce deosebeşte autoritar opera lui Gorduz de felul în care concepe sculptura contemporaneitatea recentă a artei. Ca urmare, am ales soluţia simplă a albumului cât mai fidel şi mai precis adecvat însemnărilor făcute de sculptor pe „bileţelele” rămase de la el. Surprinzătorul mesaj , care deschide albumul, a fost ales ca model , concept şi preambul al prezentei versiuni de expunere editorială. Fusese probabil notat de Gorduz şi cu gândul la înţelegerea corectă a propriului demers. Potrivit acestei însemnări, sculptorul vede un unic rost artei: de a servi exclusiv învăţării de a o face, de a servi celor care vor cu adevărat să o facă. Dintr-o singură trăsătură este demolată instituţia consumatorului de artă şi, odată cu ea, este abolit şi hedonismul contemplării pasive şi neînvăţate! Lumea artei încetează brusc să se mai împartă în făcători/artişti şi consumatori/publicul. Consumatorul de artă – cere sculptorul – trebuie grabnic să redevină artist, fiindcă nimănui nu-i poate plăcea în mod autentic o sculptură, fără a fi instruit asupra procedurilor artistice care i-au dat fiinţă, asupra modului de a fi şi de a vedea a celui care a făcut-o; fără să simtă, atunci când o priveşte şi o admiră, că participă aievea la facerea acelei sculpturi. Se înţelege că în această perspectivă, a face artă nu înseamnă deloc a face opere frumoase, plăcute lumii şi că „sculptura frumoasă” este opera amăgitorilor de profesie, a artizanilor unui produs ieşit exclusiv în întâmpinarea cererii comerciantului.

Prin urmare, că a învăţa cum se face arta înseamnă a învăţa de fapt să o vezi.

Sorin Dumitrescu

Preţ 180 lei (la comandă prin poştă)

Posted in Apariţii recente | 3 Comments »

SORIN DUMITRESCU-Noi şi Icoana. 31+1 iconologii pentru învăţarea icoanei

Posted by cartianastasia pe 27/01/2011

Din câte ştiu, o carte de iconologie practică lipseşte peste tot. Cele puţine care mi-au căzut în mână mi s-au părut prea teoretice şi incapabile să scoată de sub obrocul sfintelor imagini dumnezeiasca lumină a înţelesurilor teologice. Prea des se uită că icoanele şi iconologiile lor au luat fiinţă în epoca patristică, ceea ce dovedeşte că Duhului Sfânt i-a plăcut să le ţeasă trupul de har împreună cu Sfinţii Părinţi ai Bisericii. De aceea icoana are dublă genealogie pnevmatică şi patristică. La Părinţi se ajunge prin icoană; nu există altă cale mai directă şi mai adevărată. Cu timpul icoana a devenit excesiv solemnă şi aferată canonic, distanţându-se oarecum de măreţia tonică şi destinsă a doctrinei Sfinţilor Părinţi, de ştiinţa veselă (le gai savoir) care caracterizează credinţa dreptmăritoare.

Captivantă prin ingeniozitatea investigaţiei teologice şi prin numărul impresionant de imagini aduse în sprijin, lucrarea se distinge înainte de toate prin oportunitate: oportunitate formativă, teologică şi oportunitate „artistică”, practică, mai ales în situaţia în care veşmântul liturgic al bisericilor a ajuns să fie mânjit adesea de lipsa de vocaţie a ctitorilor şi de ignoranţa doctrinară a iconarilor.

Î.P.S Nicolae, Mitropolitul Banatului

Căderea de la Facerea Lumii şi-a găsit pandant novotestamentar la 1200 de ani după Hristos, în căderea icoanei în tablou religios, prăbuşire duhovnicească de proporţii, care, fără exagerare, poate fi considerată Căderea de la Facerea Bisericii.

Teologic, cea de-a doua cădere seamănă izbitor cu prima: imaginea bisericească, icoana, îşi pierde veşmântul duhovnicesc, cade în lume, devenind imagine mundană, tabloid religios romano-catolic. Când Biserica , făcătoarea de oameni duhovniceşti, leapădă nesilită de nimeni veşmântul de har al icoanei şi îi declară nulă sfinţenia, icoana cade în adâncul ambiguităţii sublim infernale, proprie sacralităţilor tradiţionale. O Biserică „religiozificată” şi împuţinată ecleziologic prin lipsa icoanei este aproape străină de Sfinţii Părinţi ai Bisericii. Dacă iresponsabila schismă a Schismei, săvârşită de romano-catolicism în Duecento, a contestat icoanei puterea duhovnicească şi a anulat-o mistic, protestantismul a mers mai departe: n-a şovăit să o alunge definitiv din cult şi edificiul bisericesc ca mistificare a credinţei autentice.

Primele pagube le-au înregistrat chiar instituţiile bisericeşti ale iconoclaştilor occidentali când s-au trezit în imposibilitatea de a valorifica util patrimoniul harismatic experienţial, comun altădată, al fostei Biserici Nedespărţite.

Sorin Dumitrescu

Preţ 220 lei (la comandă prin poştă)

Posted in Apariţii recente | 1 Comment »