Cărţile Fundaţiei Anastasia

Prezentare şi achiziţii

  • Musafirii noştri

    • 59,814 Vizite
  • Localizarea librăriei „Părintele Galeriu”

SORIN DUMITRESCU – Biserici (album)

Posted by cartianastasia pe 15/11/2012

Experierea bizantinităţii, nu doar ca obiect de studiu, ci şi ca temă existenţială a programului unei creaţii în act, şi aceasta timp de peste două decenii, a produs o serie de axiome ireductibile ale căror sentinţe pun altfel accentele asupra artei şi stilului bizantin, şi anume:

– Nu există şi nu s-a făcut icoană înainte de Cinzecime;

– Stilul şi arta bizantină sunt eminamente bisericeşti, ele aparţin exclusiv Bisericii şi culturii ecleziale;

– Icoana este arta Bisericii Una, Nedespărţită, cea de dinainte de Marea Schismă din 1054;

– Stilul bizantin nu este creaţia creştinismului răsăritean, ci a creştinismului Bisericii Una, cea de dinainte de ruptura icoanei din Duecento;

– După ruptura din Duecento, creştinismul oriental a devenit până la un punct moştenitorul şi păstrătorul ales al tradiţiei bizantine;

– Stilul bizantin produs de unitatea Bisericii primului mileniu creştin nu poate fi numit nici ortodox, nici catolic, el nu se identifică până la capăt nici cu ortodoxia, şi cu atât mai puţin cu catolicismul. Precum Biserica Nedespărţită, el este unul, sfânt, sobornicesc şi apostolic. În ce priveşte ortodoxia şi catolicitatea , ele sunt subsumate aceleiaşi definiţii sinodale. Cel puţin aceasta este cateheza tăcută a icoanei;

– Nici arta bizantină, nici stilul care-i poartă numele nu pot fi cercetate obiectiv ori validate axiologic decât din interiorul Bisericii, nu pot fi dobândite decât în Biserică, având vocaţie exclusiv ecleziologică;

– Expresia bizantină şi amploarea unităţilor sale stilistice ar putea fi din nou efectiv re-produse în act doar prin resuscitarea unităţii ecleziale care le-a produs sau a uneia noi, neapărat înrudită duhovniceşte cu cea iniţială;

– Ca imagine mondială, icoana pliază alfa şi omega, începutul şi sfârşitul acestei lumi; de acea nu cunoaşte evoluţie, cel puţin în termenii evoluţionismului actual. Icoana cunoaşte doar trepte de descoperire a tainei propriului limbaj. Vestirea, aşezarea şi interiorizarea ecleziologică nu au legătură cu evoluţia, sunt doar etape ale intituţionalizării duhovniceşti a icoanei;

– După ruptura din Duecento care, după Marea Schismă a unităţii ecleziale, sistează şi unitatea imaginii bisericeşti de stil bizantin, nu se mai poate vorbi despre icoană decât în termenii unei imagini permanent pândite şi agresate fie de stereotipul fad şi incult teologic, fie de pietismul edulcorat al tabloului religios;

– Doar icoana posedă limbajul împăcării şi a noii unităţi a Bisericii. Ea are providenţiala misiune de a înapoia creştinismului pacea teologică şi creativitatea în Duhul Sfânt. De aceea războiul nevăzut se duce astăzi pe terenul icoanei. Apărarea autenticităţii duhovniceşti, a ortodoxiei conţinuturilor iconologice şi a limbajului ei iconografic o descoperă din zi în zi mai mult decât adevărata piatră de poticnire. Experiată frust, conceptual şi discursiv, dogmatica teologică a unităţii bisericeşti produce automat reacţii adverse şi amână la nesfârşit sorocul împăcării. Însă aceeaşi dogmatică, transfigurată de puterea tainică a metalimbajului expresiei iconice, creează în mod miraculos receptivitate şi poate face să răsară sămânţa adevăratei unităţi bisericeşti. Iată de ce oricare cercetare probă, dar nu mai puţin inspirată, a Tradiţiei descoperă icoana ca instrument predilect al împăcării ecleziale.

– Doar o nouă unitate „în Duh şi Adevăr” va putea produce zugravi de icoane şi de biserici de talia celor bizantini, precum şi anvergura inegalabilă a stilului acelei arte bisericeşti pe care o produce numai unitatea Bisericii.

Prin urmare, oricare ar fi aspectul noii unităţi ecleziale, adevărul ei, netrucat de politicianisme, va putea fi lesne probat în clipa în care stilemele corespunzătoare vor face evidentă înrudirea stilistică şi duhovnicească cu cele ale precedentei unităţi. La nivel stilistic, precedenta unitate va fi cea care va mărturisi autenticitatea noii unităţi. Pentru a putea face respectiva evaluare capitală, pentru a ne putea feri de irezistibila amăgire a falsei unităţi, trebuie cunoscute bine caracteristicile de fond ale stilemelor bizantine şi modalităţile stilistice aflate la originea acestei ingeniozităţi fără egal. Ceea ce înseamnă construirea ruinei stilistice, a ruinei edificiului de obişnuinţe, condiţionări şi sinergii. La această ruină vor trebui să ia aminte artizanii noii unităţi ecleziale.

Sorin Dumitrescu

Epuizat

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: